Avocat

Birou de avocat Ion Lazar

Biroul Avocat Ioan Lazăr este înscrise în Baroul
Alba. Totodată, titularul biroului nostru are şi calitatea
de mediator în cadrul Asociaţiei de Mediere Alba. Experienţa
acumulată în activitatea de mediere ne pemite abordarea
unui litigiu şi prin prisma acestei noi instituţii.

Biroul nostru colaborează cu alte birouri de avocaţi tineri,
dinamici, dedicaţi profesiei, specializaţi pe diferite
ramuri de drept, atât în consultanţă, cât
şi în litigii, dornici să răspundă doleanţelor
clientului cu toată seriozitatea şi priceperea.

Domeniile în care suntem specilizaţi acoperă o
arie largă a dreptului, începând cu dreptul civil,
dreptul comercial, continuând cu dreptul penal, dreptul muncii
şi protecţiei sociale, cu toate subramurile acestora şi
încheind cu servicii în aria valorilor mobiliare sau
de administrare a afacerilor clienţilor. Vă putem oferi
consultanţă, asistenţă şi reprezentare
în instanţă, existând fie posibilitatea colaborărilor
punctuale, pe proiect, fie a colaborărilor stabile, continue,
pe bază de contract de consultanţă permanentă.

Pornim deja cu un portofoliu diversificat de clienţi, persoane
fizice şi juridice, având în istoric o multitudine
de speţe dintre cele mai variate şi o experienţă
individuală, sensibil crescută printr-o activitate de
cercetare in domeniul dreptului realizată prin participarea
la diverse cursuri, seminarii şi sesiuni de comunicări
cu participare naţională şi internaţională
cât şi prin publicarea unor studii şi comentarii
în reviste de specialitate

Obiectivul nostru este acela de a oferi clienţilor noştri
informaţii şi soluţii concrete, realiste, constituite
în baze de pornire pentru luarea unor decizii corecte în
afaceri şi nu numai. În acest context vă putem oferi
consultanţă, atât noi cât şi prin intermediul
colaboratorilor noştri, în domeniul finanţelor,
achiziţiilor imobiliare, demararea unor afaceri noi sau dezvoltarea
celor deja existente, negocieri de orice natură, ş.a.m.d.,
clienţii noştri putând avea încrederea că
vor primi cele mai bune îndrumări şi cele mai eficiente
sfaturi raportate la situaţiile de fapt ce ne sunt prezentate.


Extra tag:
Avocat, Avocat drept penal, Avocat drept civil, , Cabinet Avocat, Avocat divort, Avocat partaj

            

Log in avocati:

E-mail:

Parola:

Publicitate: